marți, 12 decembrie 2017

Alternanţă

Se domoleşte
arsura din inimă
când oasele dor.
(2017)

duminică, 5 noiembrie 2017

Se repetă...

Se repetă mirarea în raze de soare,
fascinant se repetă-n izbucniri de culoare,
se repetă cuvintele, căci altele n-am -
dezvelire de suflet repetată în geam.

Parcă geamul se face oglindă-n oglindă...
Infinit se repetă tot ce mi se perindă
prin acest anotimp dezbrăcat de tristețe.
Numai eu mă despart de a mea tinerețe.

Numai eu n-am aflat repetarea și trec,
(o spirală coboară, eu aș cere un cerc)
se repetă cuvinte, se repetă idei,
se repetă și drumul, însă nu pașii mei.
(2017)

Îi mulțumesc lui Adrian Manea pentru că mi-a adus aminte un gând vechi.

vineri, 3 noiembrie 2017

Arhitectul propriului destin

Destinul mi-l închipui ca pe un palat
sau ca pe o colibă în margine de sat?
Mi-ajunge o odaie cu o fereastră mare
prin care pot atinge visări ce curg pe zare,
prin care pot răzbate aripi tăind cu dor
fâșii de cer albastru între apus și nor?
Ori vreau să rătăcesc pe coridoare lungi
spre camere-aurite în care-abia ajungi
la geamuri ferecate cu lacăte, zăbrele
și-atunci când le deschid zăresc vreo două stele
ce parcă mă îmbie și-apoi mă uită iute,
un amănunt minor pierdut printre-amănunte?

Destinul mi-l închipui ca pe-un drum
ascuns de stânci, de cețuri și de fum.
Din când în când ceața și fumul se ridică,
iar stâncile se ocolesc, se urcă sau se strică.
În față se desfac răspântii-întrebări,
iar fiece răspuns duce spre alte zări.
Răspund cum mă pricep, la ochi nedezlegată
de vis, de așteptări, de noapte-ntunecată
și-aleg cărare nouă sau bătătorită.
Cugetul îmi dă sfat, iar inima - ispită.

Sunt arhitect mărunt ce desenează visuri
în colb, pe la răscruci și nu vrea compromisuri,
și-apoi drumar de rând cu colbul prins de ghete
când drumului mă dărui vânând zidiri concrete.
(2017)

Din când în când se-ntâmplă să se-ntretaie-un drum
cu drumul altcuiva. S-a întâmplat și-acum:
ciocnire de idee, de aripă, de vis.
Penița se aruncă pe pagină la scris.
Eddie e păstrătorul scânteii de la care
aprindem fiecare felinare,
ca în lumina lor să redescoperim
cuvintele din noi și tot ce devenim.

Cădea-vor măști

Un personaj străin cu mască pe obraz
mi-a răsărit la geam. Privea peste pervaz
printre ghivece cu suave orhidee.
Era bărbat, ori o fi fost femeie?
Nu știu, dar ochii îi avea desprinși din cer
cu miezul lor albastru, cu tonuri de mister,
sub umbre nu de nor, ci de la gene dese.
În ei găsit-am raze cu vârfuri neculese,
de inocență, de mirare și înalt.
Acum era afară și, dintr-un singur salt,
cât ai clipi din ochi, s-a năpustit în casă,
un bulgăr de lumină mătăsoasă,
desăvârșit în forma-i nouă, dezbrăcată
de toate măștile ce l-au ascuns vreodată.
S-a destrămat apoi în tristă risipire,
dar știu că nu a fost numai o nălucire
și că l-am cunoscut cândva și după nume
prin rătăcirile-mi grăbite-n lume.
Era ceva în bulgarele de lumină
care-mi stătuse viu la rădăcină
pe când purtam în ochi, cu vârfuri neculese,
raze de inocență. Azi se țese
rând după rând, din fir de vreme sură,
o mască nouă, timpului - măsură.
Străin mi-e chipul oglindit în geam,
dar orhideea are muguri noi pe ram
și m-oi ascunde după înflorirea ei
până s-or face măștile idei.
Apoi cădea-vor. Unii poate-or spune
că-n ele-s urme de înțelepciune.
(2017)

Aceleași douăsprezece cuvinte au iscat gânduri diferite fiecăruia dintre duzinarii înscriși în tabelul găzduit de Eddie.

vineri, 27 octombrie 2017

Prins sub vânt

Cât de greu poate fi
să păstrezi în priviri
un surâs,
și în suflet să ții
oameni buni și iubiri
neconstrâns?

Câte vise îți lași
să învingă orbiri,
ferecări?
Și pe lume câți pași
cu mirare înșiri
între zări?

Ești copac prins sub vânt
cu odgoane de timp
și-ai găsit
drag de zbor și avânt
în acest anotimp
desfrunzit.
(2017)

Ne așteaptă la el.
A deschis un tabel
Eddie.

marți, 24 octombrie 2017

Toamnă

Păduri în flăcări,
incendii stinse de ploi,
miros de humă.
(2017)

vineri, 6 octombrie 2017

Rugăciune

Las toamna să mă cotropească,
să mă destrame în uimire
și vântului să mă menească
întru totală risipire.

Las toamna să-mi pătrundă-n sânge,
și să-mi aprindă miezul viu
ca unei frunze ce răsfrânge
amurgul tandru, auriu.

Și-o las sa mă inunde blând
și să mă plămădească înc-o dată
cu inima curată, fremătând,
de dor de viață îmbătată.

Și-apoi îi cer să mă adune
din ploi, din flăcări și din vânt
și să mai facă o minune,
și să mă umple de cuvânt.
(2017)