duminică, 27 decembrie 2009

Vulpea


Mă cunoaşteţi, nu-i aşa?
Sunt vulpiţa cea roşcata
Despre care se spunea
Că ar fi cea mai şireată.

Şi să ştiţi că n-au minţit,
Căci, ca mine, hoaţă, nu-i;
Coteţul, eu l-am golit
De cocoşi, găini şi pui.

“De-aia n-are ursul coadă.”
Zice un proverb bătrân;
La baltă s-a dus, odată,
După peşte-acest jupân.

Că tot eu l-am invăţat
Din coadă să-şi facă nada;
Gheaţa-ndată l-a-ncleştat
Ori i-au mâncat peştii coada?

Mi-am dorit, iarăşi, s-ascult
Al corbului cânt delicat;
Şi n-a croncănit prea mult.
Caşcavalul?! L-am mâncat!

Şi-altele se povesteau
Despre mine, cea şireată,
Dar, c-atâţia minte n-au,
De ce-aş fi eu vinovată?
(2001)

Trandafiri


Nu aştepta, de la mine, vreun semn
Încrustat în lemn
Sau o confirmare
Uşoară ca o suflare
De vânt.
Inima mea s-a scufundat în pământ
Şi s-a făcut piatră rotundă şi lucioasă.
Dac-o găseşti, e-alunecoasă
Şi cuprinde în ea misterul iubirii…
În jurul ei se desfac, din noroi, trandafirii.
(2009)

Unde te-ai dus?


Unde te-ai dus, pasăre cu aripi de nor?
Îţi trăgeai vlaga de la izvor
Şi zburai,
În mai,
Peste plai.

Acum ţi-ai pierdut zarea
Şi cutreieri cărarea.
Hai înc-o dată,
Săgeată,
Prin lumea toată.
(2000)

Cuvântul din această săptămână în jocul iscat de Irealia e "unde". Mi-a amintit de această poezie...

duminică, 20 decembrie 2009

Vino în iarna mea geroasă


Vino în iarna mea geroasă
Şi spulberă zăpezile în vânt,
Adu cu tine, tumultuoasă,
Ninsoarea albă ca pe-un cânt.

Dintr-o colindă fă-mi o haină,
Îmbracă-mă cu ea ca să nu mor,
Din frigul aprig scoate-mă în taină
Şi du-mă-ntr-un iglu ca într-un dor.

Ascunde-mă de lume şi de geruri
Ascunde-mă de lupi, de urşi, de furi
Şi construieşte din zăpezi şi gheţuri
Grădini albastre şi păduri.

E numai alb pe sufletele noastre
Şi-i numai alb în lumea ce-am creat,
Ne vor pazi, de-acum, albastre astre
De viforul din noi, de mult iscat.

Ne-or încălzi în iarna noastră doruri
La focul viu al dragostei aprins
Când geruri, şi ninsori, şi vânturi
Un dans sălbatic joaca pe cuprins.

Vom învăţa durerea şi uitarea
Şi-ntr-un târziu, în gheaţă prefăcuţi,
Iubirea vom simţi, aievea,
Topindu-ne, izvoare ptintre munţi.

Şi vom afla de-a fost să fie,
Pentru noi doi, cei îngheţaţi în ger,
Noapte polară pe vecie
Ori soare răsări-va-n zori pe cer.

Căci, dacă dorul ce ne leagă
Colindele le-a zămislit din noi,
E spulberată iarna-ntreagă
Cu vânturi şi ninsori în roi.

Vino în iarna mea geroasă
Şi scutură troienele din drum,
Adu cu tine, tumultuoasă,
Deszăpezirea ta de-acum.
(1999)

sâmbătă, 19 decembrie 2009

Dis-de-dimineaţă


Dis-de-dimineaţă,
Cu mintea în ceaţă,
Mă ridic din pat
C-un mers şchiopătat,
Cu un ochi închis,
Ca într-un vis,
Mă preling încet
Peste parchet ;
Şi pe dibuite,
Cu mâini incâlcite,
O apuc de toartă,
Parcă mi-ar fi soartă.
O aromă-amară
Îmi intră pe nară :
Dragă amintire…
E prima iubire ?
Neagră ca abisul
Unde s-a dus visul,
Ca iadul, fierbinte…
Nu mai am cuvinte!
Gust de fiere şi pelin,
Zahărul pe unde-l ţin ?
Pe gât lunecă uşor
Ca un abur, ca un nor,
Şi o luminiţă mică
Sus, spre creier se ridică.
Ce m-aş face fara ea ?
Minunata mea cafea !
(2009)

Bradul


Tu, brad venit din viforul din munte,
Pe unde-au vieţuit ai mei străbuni,
Te-mpodobim cu toate aducerile-aminte
Ce ne-au rămas din anii lor cei buni,

Poveştile la gura sobei toarse
Ne spun, din vremea de-altădată,
De nuci de aur, conuri de mătase,
De mere roşii şi de fulgi de vată.

Când ramurile verzi le-mpodobim
Cu globuri şi beteală argintie,
Noi, inmile lor le mai simţim
Cum, din trecut, cu bunătăţi ne-mbie.

Ei ne privesc din timpurile vechi,
Ne-aduc foşnetul vechi de prin colinde,
Şi-n pacea sărbătorilor străvechi,
Măcar o clipă ne răsar în minte.

Veghează sufletele lor din ramuri,
Luminile din brad le sunt priviri
Şi, dacă ascultăm la geamuri,
Colinda lor ne leagănă-n plutiri.

Pe lângă brad va poposi şi Moşul,
Cu sacul plin de multe bucurii,
Şi-i plin de dulciuri pe masuţă coşul,
Pentru că azi toţi suntem iar copii.

Învăluiţi în taina serii blânde,
Alăturea iubirea ne adună,
Cu inimile calde şi plăpânde,
Străbuni, părinţi, copii, toţi împreună.

E rândul meu să-mpodobesc copacul,
S-aduc copiilor duiosul cânt
Şi să le spun poveşti de când e veacul
Despre un moş bătrân şi-al său cuvânt.

Să pun în crengile frumos aromitoare
Podoabe-amestecate cu iubire,
Să cânt colinda-n seara trecătoare,
Dar care veşnic stă în amintire.

Şi peste ani urmaşii poate-or strânge
Din bradul lor de-atunci , la fel de verde,
Gândul meu bun care nu plânge
Fiindcă am trecut şi nu m-or pierde.
(1999)

Scrisoare către Moş Crăciun


Moş Crăciun, darnic şi bun,
când va fi seara de-Ajun,
te-aşteptăm să vii la noi,
printre fulgi plutind în roi,
şi să stai pe lânga foc,
să te prindem la mijloc,
să-ţi încălzeşti mâinile,
să-ţi usuci mustăţile.

Noi, să ştii c-am fost cuminţi,
când ne-am mai adus aminte,
astăzi stăm ca nişte sfinţi
şi-am rămas fără cuvinte.
Ce noroc cu poezia!
Ştiu s-o spun pe negândite.
Bradu-şi cerne feeria
în visul serii vrăjite.

Oare ai să deschizi sacul?
Poezia ţi-a plăcut?
Oare ştii chiar tot ce anul
ce-a trecut noi am făcut ?
Dacă ştii, slabă speranţă
să primim şi noi un dar…
Promisiunea-i o uzanţă :
vom fi obraznici mai rar.

Ne-ai iertat până acum,
an de an, cu bunătate.
N-ai făcut atâta drum
să ne cerţi astăzi de toate !
Te rugăm să ne aduci
înc-o dată bucurii,
banane, mere şi nuci,
dulciuri şi jucării.

N-o să uitam niciodată
vraja serii de Crăciun
şi-o să ştim, în vremea toată,
cât ai fost de blând si bun.
(2003)

Înscrisă la concursul Nopţi magice în miez de iarnă

Poveste de iarnă


O ninsoare ca o pulbere de stele,
Ca un zbor de îngeri îngheţaţi,
A căzut deasupra casei mele
Şi copiii au rămas miraţi.

Un covor strălucitor şi moale,
Mângâiat de-un vifor nemilos,
S-a întins pe câmpurile goale
Şi copiilor li se părea frumos.

Casa purta cuşma de argint
Şi,la streşini, ţurţuri de cristal,
Iar pe geam sclipeau,ca un alint,
Raze dizolvate în opal.

Au ieşit copiii în grădină,
Cu zăpadă şi-au vopsit cojocul ;
Ei şi lumea s-au făcut lumină,
Doar obrajii li-s îmbujoraţi ca focul.
(2003)