duminică, 10 octombrie 2010

Numai o umbră


Văd, uneori, la capăt de drum
Doi oameni bătrâni. Erau împreună,
Cândva s-au iubit, se ţineau strâns de mână.
Acum unul din ei e, parcă, în fum,
Trăieşte mai stins în nişte-amintiri
Respiră odată cu gândul în care
Ziua şi noaptea, întruna, răsare
Cu zâmbete vechi, cu ştiute priviri.

E numai o umbră şi-atâta de viu,
Mereu îmbrăcat în haine de gală,
Mai tânăr c-o vreme, păşind cu sfială
Prin sufletul ce-l păstrează târziu
Şi încă-l aşteaptă aievea să vină,
Să spună ceva, să tacă mai des,
Să caute-n jur vreun nou înţeles
Pentru ridul prin care se scurge, puţină,
O lacrimă singură şi resemnată,
Ascunsă grăbit în palma uscată.
(2010)

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu