vineri, 28 octombrie 2011

Căderea din toamnă

Căderea din toamnă din crengi cu rugină,
din inima plină prea mult de sfârşit
e ca să transforme imposibila vină
din flacără vie în scrum liniştit.

E zbor pe miresme de jilavă humă
cu aripi ce dor şi se zbat fără rost
făcute din frunze căzute în glumă
din inima mea care parcă a fost.

Căderea-i plutire pe-o urmă de vânt
căderea din ramuri, căderea din mine
mă scutur în flăcări de pe ram în cuvânt,
mă sting mai apoi în ploi reci şi străine.
(2011)

3 comentarii :

  1. ..o poezie moale, blândă...
    frumoasă :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc:) Se pare ca nu ma sting totusi in ploile acelea.

    RăspundețiȘtergere
  3. de ce m/aş mai stinge în tine povară
    şi cui să-i şterg lacrimi când e mult prea frig
    prefer să ridic spre toamnă o scară
    pe treptele ei tot focul să-mi strig!

    RăspundețiȘtergere