luni, 3 septembrie 2012

Am fost odată prieteni

Motto:
"nu ştiai că inima mea
nu are ieşiri,
nu-i aşa?"
(Nuţa Istrate Gangan)


Ne-am aşezat alături şi ne-am cuprins cu gândul,
Şi ne-am închis sub pleoapa dospită a tăcerii
Adânc împărtăşită cu vinul întâmplării
Că în acelaşi timp, destinul căutându-l,
Vânăm aceleaşi stele, visăm acelaşi zbor.
Ne-am luat tot înţelesul, chiar de ne-a fost părere…
Ştiam unul de altul cât nor aveam în dor
Şi nu era cuvânt cât cuprindea-n tăcere
Blândeţea şi surâsul din clipa unui ochi.
Ne socoteam atent emoţii-întâmplări,
Ne căutam în palme descântec de deochi
Pentru neaşteptate tristeţi în aşteptări.

Furam doar bucurie, ne-o dăruiam întreagă,
Haiduci prin codrii noştri cu stelele pe ram,
Cărarea dintre noi, oricât ar creşte, leagă
Crengile, sus, de stele şi stelele pe geam.
S-a întâmplat ca timpul furiş să se strecoare
Între-ale noastre glasuri, nu între-auz şi glas.
Ecoul se încheagă când trece peste zare,
Eu ştiu că eşti acolo şi tu ştii c-am rămas.

C-am fost odată prieteni ar spune unii-n grabă,
Noi ştim că încă suntem tot ce am fost odată.
Când ni se-adună calea privirea nu întreabă,
Gândul nu se-ndoieşte şi inima e toată
Înfiptă cu-adevăr în fiece cuvânt.
La fel şi în tăcere, în inimi e tumult
Ce toarce vreme bună, furtună grea cu vânt...
Dar întâmplarea noastră-i acum ca şi demult.
(2012)

Povestea despre prietenie se spune şi la: psi, almanahe, jora, Dictatura justiţiei, Vero, Scorpio, Some Words, cammely, anacondele, Dragoş, tibi, virusverbalis

25 de comentarii :

  1. Frumoase versuri, Carmen, aşa cum sunt toate poeziile tale!

    RăspundețiȘtergere
  2. doamne... ce suflet cald şi bun ai tu, carmen! :)
    întâmplarea noastră de acum şi de demult...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. întâmplarea noastră de acum şi de acum înainte... mă bucur că este, că va fi! :)

      Ștergere
    2. şi va mai fi! :) şi mă bucur la rândul meu. şi ştiu... o să scoţi o carte! este? o meriţi!

      Ștergere
    3. am promis să scot o carte şi am să mă ţin de cuvânt, dar va fi probabil anul viitor. anul acesta trebuie să intru la liceu şi să iau bacul şi admiterea la facultate. apoi se mai liniştesc apele şi mă voi ocupa şi de ale mele. :))

      Ștergere
    4. haha...ce năstruşnicie mi-a trecut prin cap!
      cum ar fi să intri la liceu, să dai bacu' şi admiterea la facultate şi să-ţi pici ca subiect tu, ca poet. :)

      Ștergere
    5. se cereau şi nişte ghilimel pentru "să intri", "să dai" ăi să-ţi pici" , ca să fie şi mai clară trimiterea, da' merge şi aşa. :)

      Ștergere
    6. văleeeeu, cred că aş pica la bac! :))
      cum să mă învăţ pe mine? aş muri de plictiseală... iar ca să scriu din amintiri... s-au cam deteriorat, că schimbarea-i continuă. ce era ieri într-un fel, azi poate fi pe dos. sigur aş pica! :))
      dar, dacă tot ai adus vorba, poate scriu o poezie, că mi se pare interesant subiectul. :))

      Ștergere
    7. abia aştept s-o cetesc! :))

      Ștergere
    8. acum, că a dat şi psi tema... probabil va fi luni. :))

      Ștergere
  3. Io...io...io nu mai zic nimic, am amutit, ca tare mi-a placut!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc! Îmi pare bine că ţi-a plăcut. :)

      Ștergere
  4. Răspunsuri
    1. Colecţionez zâmbete şi puncte de suspensie. :)
      Mulţumesc!

      Ștergere
  5. Răspunsuri
    1. norocoşi suntem cu toţii, cât timp avem prieteni... :)

      Ștergere
  6. prietenii buni se inteleg si doar din priviri, nu-i asa?
    vorbele sunt de prisos, iar ai scris ceva frumos pt suflete

    RăspundețiȘtergere
  7. Am venit,
    am citit,
    am votat,
    m-am semnat
    şi-am plecat. :)

    RăspundețiȘtergere