vineri, 21 septembrie 2012

Ştii şi tu...

Ştii bine şi tu întâmplarea
Cuvântului când taie zarea,
Când taie inima, cuţit
Cu tăiş dublu, ascuţit,
Când lacrima de-acolo pleacă
Şi, nu ştiu cum, nicicând nu seacă.

Dar ştii şi cum e mângâierea
Cuvântului, alint ca mierea,
Când te îmbracă, te îmbrăţişează
Şi-n inimă cuminte se aşază.

Şi ştii şi-amarul din cuvânt...
Dar când e-amar, l-arunci în vânt
Sau îl îngropi şi-l faci pământ.
Cu greul lui cel greu să se scufunde
Şi-apoi să uiţi când l-ai găsit şi unde.
(2012)

psi-dialog

5 comentarii :

  1. Ştiu foarte bine întâmplarea
    şi de-aceea eu, cuvântului - de ne stăbate zarea
    când moale, când tăiş,
    când zahăr, când de gheaţă-alunecos_
    îi zic curvânt.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ba cred că-i gândul vinovat
      că şi-a ales cuvânt greşit
      ca să se facă exprimat.
      Iar gândul ce l-a auzit
      Şi-acela vină poartă
      c-a luat cuvintele de toartă
      şi-atât le-a răsucit, de-a ameţit
      şi înţelesul s-a răstălmăcit.

      poate... :))

      Ștergere
    2. Sau poate fapta,căci de-aceea gând hoinar
      aşază râul în cuvânt făr' de hotar.

      Ștergere
  2. știu, carmen... prea bine știu. :)
    cuvântul care te iubește, chiar dacă taie, nu lovește.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cuvântul care te iubeşte
      nu taie şi nici nu ciopleşte,
      ci modelează cu migală,
      iar când nu poate, iartă
      şi nu rămâne cu plămada goală,
      şi te împacă şi dacă nu-i ceartă.
      cuvântul care te iubeşte,
      creşte.

      Ștergere