Unul ce ţine-o zi, iar altul cât o viaţă,
Unul adânc până în miezul meu cu zbor,
Altul plutind departe, cu aripi dintr-un nor.
O brumă de durere mi-i scrisă pe la tâmplă,
O înfăşor pe deget într-o rotire simplă
O fac fuior sau buclă, o dau cu fixativ
Şi-mi stă spre luare-aminte, acolo, cu motiv.
Mi-s împletite dorurile cu lacrimi vii de ploaie
Ce fac să strălucească prin păduri culoarea,
Şi mă întreb de se întinde focul ca să îmi înmoaie
Dorul sau ca să mi-l aprindă cât ţine toată zarea.
Toamna e înviere, fructul putred şi-amar
Ascunde-n miezul lui sămânţă de hotar,
Că trece peste ger şi păcăleşte moarte.
De-aceea înviem spre alt timp şi în alte
Priviri cu amintiri, la fel cu ale noastre,
Priviri la fel de pline de doruri şi năpaste.
(2012)
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu