luni, 26 noiembrie 2012

Nu sunt ce par a fi

Când îmi citiţi cuvântul,
Partea aceea din mine ce vrea să se arate,
Poate adevărată ori spoită jumătate,
Uneori înfrunzită, alteori împletită cu cântul,
Voi ştiţi că nu-s întotdeauna aşa cum par a fi.

Când îmi citiţi printre cuvinte gândul,
Uneori întreg, alteori scântei repede stinse,
Scăpând privirilor neatente, prinse
Numai de cei ce-l vânează înţelegându-l,
Voi ştiţi că nu-s întotdeauna aşa cum par a fi.

Când printre gânduri îmi citiţi în inimă adâncul şi întinsul,
Ori lacrima, surâsul sau vreo bătaie rătăcită
Pe care-o simte numai cel ce poartă-n suflet oglinda potrivită,
Netulburată cât îi ţine necuprinsul,
Voi ştiţi atunci că sunt ce par a fi.
(2012)

Cine ori ce nu e ce pare-a fi
Aflaţi urmând cărările la psi.

Încă n-au venit cei care ar trebui să-mi instaleze netul. Mă chinui citind pe un telefon, dar îmi lipseşte dialogul cu voi. 

luni, 19 noiembrie 2012

Al cincilea anotimp

În primavară înfloresc speranţele pe gând,
din muguri cresc plăpânde aşteptări
şi promisiuni se-apleacă pe ramuri fremătând
de dor de împlinire în cele patru zări.

Vara se coc în arşiţă iubirile promise
şi se aprind în zboruri flăcările vii,
ploile-s repezi şi nu sting din vise,
ci numai norii la apus în ape sângerii.

Din când în când furtunile aduc şi toamna
cu rodul greu sau cu tristeţe cenuşie,
cu dor de foc pictat de vânt în goana
dupa foi veştede, iubire ce n-a fost sa fie.

Iarna nu vine totdeauna. Uneori mai blândă
e vremea care stăpâneste inimă şi dor.
Dar daca se întâmplă, dragostea plăpândă
îngheaţă-n ger, se spulberă în vifor neîndurător.

Mai e un anotimp, ramas fara de nume,
iar timpul lui e totdeauna şi oricând,
e anotimpul împăcării între dor şi lume
al liniştii din sine, al gândului visând.
(2012)

Din anotimpuri de cuvânt ne-am adunat
şi cred că nu ne-ajung nici cinci cu-adevărat.
Câte-s de toate să le numărăm la psi,
acolo unde gândul e rost pentru a fi.

sâmbătă, 17 noiembrie 2012

Poate că ţi se pare

Poate că ţi se pare că mi-e iarnă în simţire,
Că m-am închis în crisalidă ca-ntr-un adăpost
Alcătuit din fire pe care le rotesc fără oprire
Şi, dacă nu poţi înţelege, parcă fără de rost.

Poate că ţi se pare că mi-e linişte-n simţire,
datorită nemişcării coconul mi-e închis
Şi-s imposibile şi sunetele când strunite fire
Vibrează sub atingeri mai mut decât în vis.

Mi-s bine deghizate sub zâmbete faţadă
Ascunse tulburări. Deasupra nicio undă
Nu se cutremură atât cât lacrima să cadă
Şi nu ghiceşti furtuna-n prăpastia profundă.

Firele firii mele cuprinse de zvâcnire
În nesfârşită agitaţie vibrând în tonuri joase
Nu-s pentru ochi străini cu vifor în privire
Când par subţiri, fragile şi tremură sfioase.

De crezi că n-am curajrisc dezvăluirea
Şi caut într-o carte ce n-a fost scrisă încă
Reţetă pentru antidotul ce mi-ar deschide firea
Din firele ţesute cu patimă adâncă,

Am să-ţi răspund că ascunzişul meu e o părere,
Că n-ai ştiut privind în apa mea să treci de suprafaţă,
Că nici măcar oglindă nu ţi-am fost, că nu mai ai ce cere
Acum, când ochii tăi oglinda mi-o îngheaţă.
(2012)

Din cauza unor probleme cu internetul voi fi mai mult absentă. Voi încerca să nu lipsesc de la întâlnirile săptămânale ale clubului psi, dar nu voi avea timp (la serviciu) să răspund la comentarii. Vă mulţumesc anticipat pentru vizită şi voi reveni atunci când voi avea din nou o conexiune activă la internet.
Ca de obicei, la psi găsiţi cărare către ceilalţi muncitori-gânditori la d'uzină.

luni, 12 noiembrie 2012

Aşteptând fericirea

Mi-au spus poveşti cu zâne, feţi-frumoşi şi zmei
Mi-au spus că dragostea învinge şi timp, şi depărtare,
Că nimeni şi nimic nu stă în calea ei,
Că într-o zi nici dorul nu mai doare.

L-am cunoscut pe Făt-Frumos, dar a trecut o vară.
Ploaia de toamnă sinceră, cuminte
A curăţat spoiala, lăsând, puţin amară,
Cunoaştere de oameni şi noi învăţăminte.

Mi-au spus apoi că, totuşi, nu-s poveşti,
Că, dacă-ţi pui în palmele cuiva tot dorul,
Afli cum poţi să fii mai mult decât chiar eşti
Şi din poveste ţi se rupe viitorul.

Mi-am aşezat cu grijă în palme moi şi blânde
Nu numai dorul, ci aproape tot ce-am fost:
Înfiorări, dorinţe, speranţele plăpânde.
Dar printre degete s-au scurs şi s-au pierdut de rost.

Acum, cu pieptul încuiat şi dorul alungat spre zare
Un gând s-a aşternut pe pagină firesc:
Tot aşteptându-mi fericirea am obosit de aşteptare
Şi-am hotărât că e mai bine să trăiesc.
(2012)

Abia aştept să aflu ce fac şi ce gândesc în timp ce-aşteaptă fericirea: psi, Vero

sâmbătă, 10 noiembrie 2012

Port fericirea

Port fericirea din port în port...
Nu-s sclavul ei. Dacă rămâne-n urmă
Îmi încropesc pe valuri înc-un cort,
Corabie pierdută pe ape fără spumă.

Luna-mi păzeşte miez adânc de noapte
Când, fără teamă, se scufundă în adâncuri:
Adânc de mare ori adânc de şoapte,
Adânc de întuneric vopsit cu stele cercuri.

Cu nici un chip nu-mi adâncesc trecutul între valuri.
Cu nici un chip, chipul nu mi-l împodobesc.
Marea îmi e oglindă doar pentru idealuri,
Chipul mi se sfărâmă în coaja ei firesc.

Îmi amintesc o vreme când locuiam în lume
Şi când sub paşi mi se zdrobea pământ,
Când dragostea purta un singur nume
Şi nu puteam s-o ţin departe de cuvânt.

E-o amintire veche dintr-un album cu poze
Făcut după model... Acum s-a demodat.
S-au scuturat deasupra îngălbenite roze
Şi praful le-a-nvelit ocrotitor şi mat.

Acum e strălucire în cale de la soare
Şi se aprind luminile pe fiecare val.
Braţul determinat strecoară nişte mare
Care s-a întâmplat în jur... în larg... la mal...

Port fericirea-n gând şi-n viitor,
Chiar dacă îmi lipseşte într-o clipă.
Nu-s sclavul ei fiindcă nu mi-e dor.
Când nu-i, n-o caut; când e, îmi e aripă.
(2012)

În porturi cu fericire să le ancoreze corăbiile: psi, Vero, Scorpio, virusverbalis, dordefemeie, incognito, Dictatura justiţiei, almanahe, cammely

vineri, 9 noiembrie 2012

Aproape catrene

Unui alegător

De atâta trăit bine
n-a rămas piele şi os,
că şi pielea i s-a ros
şi-a rămas doar oase... pline.

Unui pescar

La pescuit prin bălţi cu stuf
vara, încins de-atât zăduf,
să nu ai parte de năduf...
Cu peşti să umpli un burduf!

Dovlecel

Un dovelcel scobit pe dinăuntru şi împodibit,
nelămurit de soartă, s-a dumirit când i s-a spus
că-n acea seară, adăpostind lumină la apus,
menirea vieţii lui s-a împlinit.

Nedumerire

Prea greu e la muncă! Don Juan e tentant...
că are palate şi i-a dat o hortensie.
Dar mă întreb: e destul de galant,
când trece la alta, să-i lase şi pensie?

Nu da vrabia din mână pe cea de pe... raft

Vrăbii fără T.V.A. şi fără etichetă
prin toate magazinele se vând.
Până acum n-a fost însă nici una defectă
la zbor şi nici n-are să fie curând.

Culinară

Furculiţa şi cuţitul s-au înscris la dans sportiv
sau la scrimă ca duelul să le fie cu motiv?

Mânuite vitejeşte, în războiul cu friptura
şi mâţa a câştigat... c-a sărit îmbucătura
jos din strachină şi-acuma o vânează şi o saltă…
Poate crede că-i un peşte proaspăt pescuit din baltă!


Toamnă de mâţ

Pisica n-are-n plan o desfrunzire.
Ea năpârleşte mult mai natural.
Dovada? Pe covor sunt multe fire...
Fire de mâţ cu mieunat teatral.
(2012)

virusverbalis, Scorpio, jora, Silving dialog
Fotografiile le aparţin celor care m-au stârnit la vers.

luni, 5 noiembrie 2012

Copilul ei

Era ea cea mai fericită, purta viaţă în pântec.
Pe faţă-i înflorise zâmbet, în suflet numai cântec.
În aşteptarea unui prunc era atâta dor!
Până atunci n-ar fi crezut... Acum părea uşor
de îndurat tot ce-i fusese şi tot ce-are să-i fie.
Acum ştia că are-un rost, că e iubire vie
pentru cât timp, pentru cât loc şi pentru câtă zare
îi stau în faţă, şi ştia că e nemuritoare.

Când l-a pierdut, copil frumos, copilul ei cel mic,
sufletul ei, înnebunit, nu a mai vrut nimic
şi-a păşit oarbă-n întuneric spre-o noapte-aşa deplină!
Palmele mici, întinse-abia, nu mai ţineau lumină
şi nu se mai prindeau cârcei de degetul flămând,
iar plânsul lui îi răsuna fără sfârşit în gând.

Peste pământ şedea plecată şi pasul i s-a frânt.
Fiori o scuturau adânc ca cel mai aprig vânt.
În ea se-nlănţuiau furtuni. Cu cât se răzvrătea
mai mult în faţa sorţii crude, cu-atât era mai grea
uşa pe care-o închisese în urma lui cu tunet
de piatră seacă în cădere pe trup şi peste suflet.

Degeaba răsărea iar soare, că nu avea un rost
nici dimineaţa şi nici seara. Nimic nu i-a mai fost
la fel, la loc, la inimă, la timpul potrivit.
De-atunci surâsul din privire în gheţuri i-a pierit.
Lacrimi le-a plâns pe toate pe care le-a avut
I s-au uscat ori au secat, ori poate au dispărut
din lume fiindcă nu-i mai curg. De-aceea îi e sete
că marea sufletului ei i s-a umplut cu pietre.

Prea mult amar, prea greu suspin i-a îngheţat în piept.
Nu poate nici să înţeleagă, a fost mult prea nedrept
că i s-a smuls din braţe moi alintul şi iubirea
şi că acum nu mai e mamă şi şi-a pierdut menirea.
(2012)

Încă un motiv pentru a participa la campania "Salvaţi copii", eveniment organizat în Kristal Club de All Time Clubbing.
În fiecare an 1900 de familii cunosc această durere. Banii adunaţi în campanie vor fi folosiţi pentru dotarea cu incubatoare a cincisprezece maternităţi.

Mesajul ascuns

Doar o boabă de vreme după colţ singur şade.
Când dau peste el încâlceşte şarade.
E tot o enigmă. Mă întreb ce îl face
Şi de unde îi vine chef să se joace,
Să pândescă, s-aştepte şi apoi să surprindă
Cu un rid când îl afli privind în oglindă.
După colţ şade singur, dar stingher nu-i nicicând
Că se prinde de gura omului şi de gând,
Se înalţă pe frunte şi mereu în privire,
Punte spre inimă, către ea dăruire.
(2012)

Almanahe dialog, potrivit pentru psi-luneala acestei săptămâni. Alte mesaje ascunse dezvăluie Scorpio, dordefemeie, Luiza Daneliuc, Silving, incognito, Irealia, cammely, almanahe, Some Wordsdagatha

duminică, 4 noiembrie 2012

Nălucă

Îmi murmur trecutul în apa oglinzii ,
Partea din el făcută din ploi,
Vânând valuri mici către tâmple, apoi
Ascund întuneric şi-o clipă întârzii
În spatele pleoapei aştepând împlinirea
Unui vis încolţit din toată iubirea
Ivită în mine cu zâmbete noi.

Nălucă rămasă din inimă tânără,
Aleargă prin vise târziu...
O prind de o urmă de pas,
De surâs sau de umbră.
Apoi când s-a dus nu mai sunt, nu mai ştiu
Despre inimă, pe unde-a rămas.

Restaurarea ei ar fi pricepere fină,
Iar a iubirii aproape c-ar fi vină
După ce am lăsat-o căzută-n praf, la colţ de drum.
Am ars şi-am scuturat-o blând şi s-a dus... scrum
Din trăiri (nu numai emoţie, ci şi viaţă).
Am renunţat într-o zi, mi se umpluse visul cu gheaţă.
Nu-s totuşi fără nicio speranţă
Înţepenită într-o eră glaciară
Fiindcă am construit din iubiri
Trecute şi oarecum terminate
Iglu pentru adăpostiri
Repezi de singurătate
Şi plănuiesc, în noaptea polară
Să îl transport mai spre sud.
Deja la picioare simt că e ud
Iar pe deasupra se strecoară
O rază solară.
Am să caut un muzeograf sau un arheolog
Şi am să-l rog
Să mă înveţe să modelez din lut
Părţile lipsă din plafonul de gheaţă
Şi din fiecare sărut
Dispărut, apărut, recunoscut
Când mi se făce iarăşi de viaţă.

Privesc de-o vreme spre zarea sângerie
În care s-a pierdut lumina la apus.
Deasupra tâmplei, semn că încă-s vie,
Răsare gând, întotdeauna nesupus.
Văpăile lui cred c-au înroşit şi cerul
Când am deschis uşiţa la visare.
Dacă îmi este... acesta e secretul
Ce se dezleagă dincolo de zare.
Dar n-aş schimba culori adevărate
Cu altele măiastre, rupte din curcubeu
Şi, chiar dacă la urmă cenuşa-mi cade şoapte,
Ştiu că am fost aceeaşi mereu şi numai eu.

Nu pomenesc de tristeţe şi moarte
Cât încă-s pe scenă jucându-mi misterul.
Surâsul mi-l ţin în privire şi-n toate
Cuvintele... şi încerc să înfrâng efemerul.
(2012)

SimonaR, psi, almanahe, NG's dialog

sâmbătă, 3 noiembrie 2012

Gând înghesuit

Şaptesprezece
silabe în trei rânduri:
gând înghesuit.

Nu e niciun semn
pe drumul primejdios
spre mine însămi.

Realitate
uşor falsificată:
motiv pentru vers.

Identitate-i
aproape: libertate
şi demnitate

S-a încoronat
rege peste secole
iubirea ca ţel.
(2012)

Gânduri artistic îmbrăcate
sau tot atâta de concis
în vorbele lor sigilate,
la psi şi astăzi s-au înscris.

vineri, 2 noiembrie 2012

Vindecare

Când casa-i templu ridicat cu fală
Şi închinat averii, coclindu-se-n spoială,
Când se sculptează-n lutul moale-n nemişcare
Statui ce se pretind nemuritoare,
Când stau puse la zid cu mâinile întinse
A îndurare neîntinate vise
Amar e gustul şi uscată-i floarea,
Vântul e vânăt şi încruntată zarea.

Bolnav de dor, ai murit în minciună.
Zăcând de speranţă, vândut-ai la piaţă
Timp strămutat dintr-al tău ce va fi.
Plătit-ai cu aur pentru vânt ori furtună.
Ţi-au prins mâini şi glezne cu fire de aţă,
Tăind pân’la os miez fierbinte de zi.
Fugit în lume sau, poate, în lună,
Pe porţile nopţii, dezlegând fir de viaţă,
Tăcere de piatră sculptată-ţi muri.
Şi nu în uitare, când s-a spart şi în dună
De fine nisipuri s-a frânt şi în ceaţă
De fete morgane devenite stafii.
Apoi în deşert a plouat vreme bună,
Cuvinte crescând. Iar din zări, dimineaţă,
Veni zvon că ele vor mereu-înflori.

Dacă plecând, minciuna lăsat-ai în praful din drum,
Să nu-ţi atingă cerul, să nu ţi-l facă scrum,
Dacă ţi-ai pus nădejdea în cuvântul izvorât din gândul pur
Şi-ţi tai din adevăr adevărat contur,
Pe cerul tău, călătorind hai-hui,
În loc de nori ai învăţat să pui
Fuioare limpezi, albastre de idee
Legate sincer cu curmeie
De câte un surâs venit de peste zare
Când plouă cu blândeţe din fuioare.

Se dăruie din gândurile tale
Şi se înşiră albele cuvinte
Şi curg ca râul ori cascada ce prăvale
Noi înţelesuri în fuior de minte.

Apoi, ca să te scoli într-o lume mai bună
Împarţi zâmbete puzderie şi nu încruntări,
Şi eşti avarul care adună
Visele lumii – atâtea mirări –
Şi faci lege înţeleaptă că are dreptul la zbor
Fiecare vis şi fiecare dor
Până când lumea îţi întoarce şi celălalt obraz,
Cel care n-a cunoscut palmă, ruşine şi necaz
Şi n-a crăpat cum poate-n fiecare zi
Ţi s-a fisurat inima… că tot ai învăţat a petici
Visele lumii cu surâsul şi cu vorba blândă
Fiindcă ştii că lumea e mereu flămândă.
(2012)

psi, Vero, almanahe dialog

joi, 1 noiembrie 2012

Altfel de foc şi altfel de zăpadă

Frunze cu viţe de rugină
sau viţele din focul rece
care se joacă şi petrece
în codrii, tânguindu-şi vină
că n-au ştiut cum să îşi poarte
podoaba verde mai departe
şi-n locul ei au pe crengi stele,
s-au pomenit din nou pictate,
pastel aprins în acuarele
sau scris în vorbe descântate.
Focul pădurii-i încântare
pentru privire, al meu doare.

Aş arde-n focul toamnei mele
durerile, chiar dacă ele
ni-s împărţite.Adu-mi-le pe toate!
Le vom aprinde rugul de ramuri despuiate
şi vom stârni nemaivăzută vâlvătaie.
Apoi lumina flăcărilor va lumina-n odaie
şi peste iarnă, pân'la primăvară.
Şi, poate, nici îngheţul nu are să ne doară,
fiindcă ne va ţine de zâmbet şi de vânt
flacăra prinsă astăzi în cuvânt.

Să fie toamna blândă şi lungă,
iarna să vină mai pieziş,
să lunece pe gheaţă-ntr-o dungă,
să ningă pe furiş,
să fie ploi, să nu ne fie ger,
să scape câte-un mugur
ţintind sus, către cer,
iar cerul să nu ne fie sur,
ci numai din înalt şi numai din azur.

Să se petreacă desfrunzirile până la miez,
miezul din ramuri rămase fără de culoare
prin care seva-i totdeauna crez
în adevăruri sigure şi viitoare.

Vor lua lumea în grijă apoi ploaia şi vântul
curăţând-o cu zel, împrospătând straşnic pământul
cu strat nou, putrezind frunze şi alte regrete.
N-ai ghici niciodată ce multe secrete
curg în pământ, se topesc, se consumă
şi apoi parcă nu-s, chiar de fost-au o sumă.
Mai târziu prin zăpadă, lacrimi pure îngheaţă.
Le-am găsit pe pervaz şi-ntr-a ochilor ceaţă
când cânta o vioară, undeva, lângă piaţă.

La piaţă, vioara şi lacrima pură
au acelaşi preţ şi aceeaşi măsură.
După ce le-au pierdut pe-amândouă
ori le-au lăsat de bună voie, ca pe rouă,
visătorii şi-au făcut trecători
din toamnă prin munţi,
s-au ascuns deasupra de nori,
şi-au croit peste văile iernii punţi
şi uşori la uşi şi ferestre
către tărâmuri nu prea terestre...
Acolo era un fel de zăpadă, dar nu era rece,
ci imaculată ca gândul bun când prin inimă-ţi trece.
(2012)

Irealia, Lolita, Vero, almanahe, psi dialog