luni, 18 februarie 2013

Inel


Doar un inel? Nu, eu vreau inele
pe fiecare deget şi-n buclele rebele
şi câteva de schimb, ca o prevenţie
când plictiseala mă pândeşte cu intenţie!

Inelul vechi, cel care mi s-a ros,
ori, poate, m-am ros eu în el până la os,
acum l-aş vrea să fie, dacă s-ar putea,
inelul lui Saturn, neterminată stea.

Să-mi dea în jurul frunţii rotocoale,
să mă învârtă ameţitor şi moale,
să nu-mi revină pe umeri prea uşor
capul cu mintea-n el şi gânduri care dor.

Cel mai de preţ inel, cel care spune tot,
mi s-a încolăcit şi nu mai pot să-l scot
din sufletul cusut şi de pe gând mirat
I-s ochii de smarald pe cerc neterminat.

Când îl rotesc, dezvăluindu-şi înţeles,
nu prinde-n cercul lui ce deget am ales
să-l poarte şi, în alunecarea-i blândă,
ochii cei verzi mi s-au făcut oglindă.

Mă văd în ei cu riduri scrise din întâmplare,
din întâmplarea mea, repede trecătoare,
mă văd în ei aşa cum am ales să fiu:
cu gândul alergând şi sufletul tot viu.

Spirala lui nu leagă, prin ea pot să strecor
ce-am fost ca să-mi rămână şi să nu-mi fie dor
de cea care purta numai în păr, rebele
şi de culoarea toamnei, vreo câteva inele.
(2013)



Mult mai romantice inele şi toate preţioase
apar cu toată strălucirea din vorbele frumoase 

la psi, tibi, anacondele de sâmbătă şi anacondele de luni, roxana, cita, dor, Vero, Dictatura justiţiei, Scorpio, mitzaa, La Fee, lili3d, Some Words, cammely

22 de comentarii :

  1. Doar un inel... dar uite ce miracol ai scos din el! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din cauză că se încolăceşte, dar nu se închide. :)
      Mulţumesc!

      Ștergere
  2. Frumos inelul tau si plin de gingasie!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E şi puţin amar pe acolo, dar l-am ascuns bine!
      Mulţumesc! :)

      Ștergere
  3. Doar un inel? Si o poezie superba.

    RăspundețiȘtergere
  4. Răspunsuri
    1. Noroc de povestea Mitzei, că nu-mi mai aminteam de inelul Arabelei. Aş vrea eu să fie! :))

      Ștergere
  5. inelul lui saturn păleşte
    când slova ta îl cântă
    inel totund luceşte
    ce liră sfântă!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. m-am înroşit ca marte
      din palidă ca luna.
      lauda-ţi prea departe
      îmi suie fruntea-n stele
      şi mult prea generos,
      cu mine, nu cu ele,
      îmi dăruie cununa.

      Ștergere
  6. Inelul din suflet e cel mai prețios...

    RăspundețiȘtergere
  7. Am și eu unul ce nu mai pot să-l scot..
    e chiar cel care spune tot :D

    RăspundețiȘtergere
  8. Ce modestă ești ! Nu vrei doar un inel!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu era lipsă de modestie, ci protest. :)
      De fapt port numai câte un inel şi cele trei inele pe care le am sunt discrete şi destul de modeste. N-am fost niciodată înnebunită după bijuterii.

      Ștergere