sâmbătă, 25 iulie 2015

Călătorie în timp - Blestemul Tincăi (5)

(povestea începe aici)

Blestemul, pentru prima oară,
s-a-ntors asupra ei, cumva,
când, ba de milă, ba-ntr-o doară,
l-a luat alăturea de ea
pe călătorul fără nume
cu minţile de tot pierdute,
împrăştiate-n larga lume
în flori mereu nedesfăcute.
S-a-ndrăgostit de el Catinca...
Nu mai văzuse niciodată,
de când s-a pomenit, nimica
aşa de mândru. Şi curată
iubirea îi era, şi tristă
fiindcă nu putea afla
vreo dezlegare de există
la vraja ei cumplit de grea.
A căutat timp de o viaţă,
pe pajişti, flori îmbobocite
şi care mor de dimineaţă,
de rouă, parcă, otrăvite.
A adunat frânturi de gând,
le-a pus în cel iubit nespus,
dar viaţa lui râdea trecând
şi mai avea doar un apus.
Înnebunită de durere,
i-a dat licoarea cea amară
neîncetând nicicând să spere
c-o da de leac a doua oară.
N-a fost să fie... Înc-o dată
l-a prins în hora ielelor,
şi vieţi la rând treceau îndată
precum trec clipele în zbor.
De-aceea îşi dorea de-un timp
să-l uite şi să lase-n urmă
pe cel care avea doar chip,
iar gând şi suflet - nicio brumă.
Dar n-a putut, el e stăpân
pe inima ei şi pe minte
şi, câte zile-i mai rămân,
nimic n-are s-o-nveţe minte.
Spunea blestemul de demult
că de-ar găsi ce-a fost în chiup,
suflet şi gând, într-un tumult,
s-ar aduna din nou în trup.
Dar cum să cauţi ce nu ştii
şi să găseşti ce n-are nume?
Unde? În munţi ori în câmpii?
Sau poate că nici nu-i în lume...
În noaptea ielelor, în care
a-ntinerit ultima dată
a coborât în beci călare
pe mătura ei femecată
şi a deschis a mia oară
grimoarul vechi cu scoarţe roase,
a luat de pe o policioară
un corn de inorog şi oase
şi-a descântat ca niciodată,
s-a rătăcit printre cuvinte
şi s-a lăsat de vrăji purtată
şi în trecut, şi înainte.
În urmă a văzut un mag
cu suflet negru ca de smoală
ce n-a păstrat un lucru drag
în inima-i cernită, goală.
Cât a trăit a-mprăştiat
atâta rău în jurul lui
că vrăjitoarele-au aflat
şi l-au jertfit nimicului,
iar sufletul l-au pus în chiup
ca niciodată să nu poată
să intre iarăşi într-un trup.
Iar chiupului i-au pus lăcată
de farmece albe, curate.
Ca să rămână totdeauna
peceţi pe suflet ferecate,
bătrâne, una câte una,
sleindu-se de tot de vrajă,
s-au stins ca lumânarea arsă
pân' la sfârşit, dar stau de strajă
acolo unde se revarsă
dintr-una-ntr-alta lumile.
Iar ei, lăsatu-i-au să ţină
pe-afară-nchise uşile.
Şi-acum adună-n suflet vină...
S-a aruncat în viitor
pe-a timpului vrăjită cale
ştiind acum că e uşor
să afle leac dorinţei sale.
În viitor i se arată
o noapte lungă fără stele.
Iubitul ei de altă dată
ucide inorogi şi iele.
De-un suflet negru stăpânit
nu simte dragoste, nici milă...
L-a căutat şi l-a găsit,
dar nu a fost destul de-abilă
să îl închidă în ulcior,
iar magul i-a furat iubitul.
Ea caută cu-acelaşi dor
prin flori ce mor cu răsăritul
un suflet bun de călător...
Şi îşi aşteaptă asfinţitul.
(2015)

(continuarea aici)

Tinca m-o fi blestemat,
că n-am somn şi n-am odihnă
până voi fi terminat
să vă povestesc ce plină
a fost viaţa ei cea lungă.
Şi cum aflu doar când scriu,
sper ca viaţa să-mi ajungă
să vă spun... ce am să ştiu.
Acest nou capitol, iată,
se înscrie-ntr-un tabel.
Vă invit s-aflaţi îndată
tot ce mai cuprinde el.

4 comentarii :

  1. Ai reuşit să recuperezi în scurt timp "duzinele" de la care ai lipsit. Şi ne-ai lipsit... :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred că aveam nevoie de o pauză. Am să "recuperez" în continuare. Povestea Tincăi mai are câteva capitole. Deja mi s-a conturat în minte şi n-am să am linişte până n-o termin. :)
      Mulţumesc mult, Dana! :)

      Ștergere
  2. Ce multa magie este in poezia ta!
    La buna "revedere", Carmen.
    O saptamana inspirata sa ai!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc mult, Suzana!
      Sper să termin povestea Tincăi. Lucrez la ea. :)
      Numai bine şi ţie! :)

      Ștergere